Totu-n lume se scumpește,

Doar Omul se ieftinește...
Cu cât banu-i mai voinic,
Cu atât, omu' e mai mic...
Fost-au vremuri grele-odată,
Când creștea pâinea-n covată
Și-ncăpeau oamenii-roată,
La măsuța din ogradă...
Dintr-o măliguță - șapte,
Și bătrâni, și cei de lapte,
Poate, n-aveau și de pâine,
Dar mai hrăneau și un câine.
Azi, mâncăm până plesnim
Și-ntrebăm cum să slăbim,
Tot ce-i place omului,
Numai fericire nu-i...
N-avea ce pune pe-un dinte,
Dar glumea lumea--nainte...
N-aveau timp, nicicând, de "stres",
C-aveau câmpuri de cules.
Dar, azi, mândri și fălcoși,
Toți botoși și mânioși,
Nu vezi om cântând în drum,
Poate, doar dacă-i nebun...
Azi, noi, ăștia cu orgolii,
Din mașini, drept în fotolii,
Venim seara obosiți,
Horopsiți și necăjiți,
C-am muncit, cât într-un an,
Tot cu ochii la ecran
Și nu mai putem de picioare
Prin atâtea ascensoare...
Fost-au vremuri de pomină,
Mândra era gospodină,
Bărbatul era bărbat,
Chiar și-un pic neepilat.
Știa coasă, știa plug,
Cântece, pe deal, la rug,
Știa paloș, demnitate,
Nu știa de bănci furate...
Nici de euro-n offshor,
Dar știa omul de dor,
Și de doine, de rușine,
De ce-i rău și ce e bine...
La o clacă zgomotoasă,
Într-o zi, făceau o casă,
Poate, mai din sărăcie,
Dar era cu bucurie.
Iar de când, cu "masa mare",
Tot mai singur fiecare,
Burtă plină, suflet gol,
Aur mult și mult nămol...
Totu-i scump, dar ieftin-foc,
Alergăm toți stând pe loc
Așa-s vremurile pe-aici,
Conturi mari, dar oameni mici...
Toate-n lume s-au scumpit,,
Doar Omul s-a ieftinit...
~Alexandru Cazacu Dor~