Poate nu ar fi trebuit să o amăgești așa de la bun început pentru că nu aveai de unde să știi cum vor evolua lucrurile. I-ai spus că o iubești și i-ai promis totul, ai făcut-o să creadă că vei fi alături de ea și o vei iubi pentru totdeauna. A fost naivă sau doar avea încredere în tine, deși viața a învățat-o să nu mai creadă atât de mult în vorbele oamenilor, ci în faptele lor. Poate nu ți-ai dat seama că ea e un om minunat și că a pus tot sufletul în relația pe care a ajuns să o ducă singură pe umeri sau poate doar nu ți-a păsat destul. Tu aveai impresia că vor exista mereu altele mai bune și că le vei putea cuceri pe toate dacă vei vrea… Poate ai avut prea multă încredere în tine, nu crezi?! La un moment dat începe să fie prea târziu pentru scuze și păreri de rău, pentru regrete și promisiuni. Începe să fie prea târziu în noi înșine… Pentru acele iubiri care ne-au lăsat cicatrici pe suflete. Din fericire nu e niciodată prea târziu pentru a ne învăța lecțiile și pentru a evita să mai greșim față de acei oameni care nu au nicio vină. Și… Îmi pare rău să îți spun, dar… Poate că ai fost un prost! Nu trebuia să îi vorbești despre sentimente, trebuia să o faci să le simtă… Și așa ai făcut, dar doar pe jumătate pentru că tu nu ai știut să o iubești. Trebuia să îi arăți că e alegerea ta și că e unică, dar nu ai făcut decât să o lași să creadă că e una dintre opțiuni. Și trebuia să fii tu însuși, nu să pretinzi că ești altcineva… Te-ar fi iubit oricum!